… sau un roman strain de Romania.
Mai nou ma protejez. De ceva vreme in afara de meteo nu mai urmaresc nimic la TV. Nici macar HBO, ceea ce imi lipseste. Candva am considerat ca petrec prea mult timp in lumea creata artificial, bazata pe “fapte reale”, simulate intr-un studio oarecare, dincolo de ocean. Am ramas cu cateva carti si filme considerate (nu doar de mine) bune. Le reiau de fiecare data cand simt nevoia sa imi aduc aminte de “acele vremuri”. “Acele vremuri” inseamna perioada in care “nu aveam nicio treaba”. Mai exact inainte sa lucrez (liceu si primul an de facultate) si primii ani de munca (4 ore pe zi), asta inseamna “acele vremuri”. Degeaba incerc sa retraiesc “acele vremuri”, nu reusesc nicicum sa patrud profunzimea nepasarii de atunci. Asadar, ma dau batut si realizez ca lucrurile stau altfel.
Dar cum stau ele mai exact?
Ma protejez nu doar de fictiunea evidenta (cea a filmelor tot mai proaste sau a serialelor tot mai siropoase) ci mai ales de fictiunea indirecta, cea a Stirilor “ProSTV” par example. Ca sa nu petrec prea mult timp in fictiune. Sa ma pot ancora in realitate.
Care realitate?
In realitate nu stiu nimic. Cel putin nu MAI stiu. Mai demult stiam totul despre tot. Distanta pana la luna. Acum e distanta pana la benzinarie. Urmatorul majorat. Acum e urmatorul salariu. Bani de bere la terasa. Acum sunt banii pentru masina in “leasing” cum zice colegul (pt ca tre sa pun ceva pe ea in fiecare luna).
M-am rupt de fictiune ca sa raman ancorat in realitate. Realitatea care imi omoara tot timpul, ea o fi de vina? Nu. Problema e ca am crescut crezand intr-o realitate (highschool, summer break, college, drunk-fest, graduation, career etc.) Nu eram departe. Drunk-fest au fost destule. Am stiut si sa iau lucrurile in serios. Joburi responsabile. Aparent. Si dupa ce am crescut putin mi-am dat seama ca acea realitate pentru care ma pregatesc, aici, in tara asta, in conditia mea, nu se prea poate implini. Cel putin nu fara a-mi abandona majoritatea convingerilor.
Adevarul crunt este ca angajatorii nu au nevoie de angajati cum sunt eu. Ei au nevoie de oameni inrobiti de datorii de orice fel. Dar eu se pare ca am avut nevoie de ei. Si am ajuns sa ma inrobesc, dupa modelul deja cunoscut.
Nu stiu nimic.
Si nu pentru ca nu ma mai intereseaza. Am aplicat prioritatile unanim acceptate. Lucreaza mult si bine sa ai bani. Sa ai bani sa poti plati lucruri. Lucruri de care ai nevoie. Nevoi care defapt nu pot fi saturate cu banii astia. Nevoi care se aliniaza la standardele europene mult mai repede decat am fi crezut.
In tot acest timp nu e nimeni care sa ne zica pe fata de ce avem nevoie. In afara de reclamele de la “ProSTV”. Dar cum nu ma uit… nu stiu nimic.
Iti vine sa crezi ca, cu toate acestea, lucrez in marketing. Sunt responsabil de imaginea unor produse, pe care le imbrac in aceeasi haina falsa a nevoilor aparente. Oricat ar fi ele de bune, tot se strica. Si cand se strica, la cine vii? La service.
Serviceul este cel care iti face viata mai buna, iti rezolva problemele, reparand ceea ce e stricat. Sau nu. Sau pur si simplu iti zice ca “this is not a warranty case”. In acest caz ce faci? GET A BETTER LIFE!
Exemplul de azi: cu doar 3600 de euro poti urma cursurile TESTRUP Hojskole
De unde 3600 de euro? Asta tu decizi.
To be continued….
Mda. Partea proasta ca cu cat “cresti” parca o povara nevazuta te apasa zilnic tot mai tare. O data e bai ca nu ai bani, dupa ce ii ai, sa nu tii fure careva…
Se pare ca totusi (pe testate) ca daca vrei sa supravietuiesti, tot ce ai de facut este sa nu ucizi copilu din tine. Il tii in viata, ba cu film,ba cu un joc, ba cu o bere, ba cu o …., ma intelegi.
Doamne ajuta! Si sa facem un down-shifting la 35 de ani, pana nu ne pisham pe calcâie.
De: Tont pe mai 20, 2009
la 4:17 pm
Pe lângă PROsTV să nu uităm că mai avem și iRealitatea TV care ne intoxică zi de zi cu realitatea în care trăim sau în care vor ei să credem că trăim.
Cât despre soluții la problemă, eu văd doar două: 1) te adaptezi și intri în rând cu lumea; înghiți ceea ce e bun și pentru ceilalți: o nevastă, un credit, o amantă, o mașină de spălat și alte accesorii atât de necesare vieții pe pământ, poate chiar și un tractor și un plug
2) îți iei catrafusele și îți găsești o țară normală. Schimbi nu doar forma, dar și conținutul.
Între cele două opțiuni, există, după cum spunea cineva, pedalatul în gol, acel buffer zone în care nu te-ai decis ce vrei cu adevărat.
Eu pedalez de ceva vreme. Când am terminat îți spun cum e. Sau poate ajungi tu mai repede și îmi trimiți o invitație (pentru viză sau o bere).
De: von Papp pe mai 28, 2009
la 4:25 pm