Despre cum pot căpăta obiectele viaţă sau cum pote fi personificat (a nu se confunda cu personalizat) un MacBook Air.

De câte ori ţi-ai dorit să îţi arunci calculatorul personal pe geam sau măcar în celălat capăt al camerei şi nu ai făcut-o din motive pur financiare ar fi trebuit să te gândeşti şi invers. Adică să aplici intersubiectivitatea, echivalentul empatiei la persoane, dar aplicat obiectelor. Pe înţelesul tuturor, oare ce ţi-ar face notebookul după ce desfaci 10 beri de marginea lui, îl ţii mereu de cablul de la mouse când îl muţi de pe birou pe masa unde mănânci, după ce a înghiţit un milion de firmituri urmare a zecilor de cine luate deasupra lui? Nu voi continua lista, devine evident faptul că abuzul e de multe ori reciproc, dacă nu unilateral.

Ca să nu vă plictisesc la culme şi înainte să vă intrebaţi dacă nu cumva sunt de natură psihică problemele autorului , mărturisesc că am făcut această introducere doar pentru a putea posta următoarea ilustraţie (colaj photoshop).

This is computer-karma, don’t have to tell you about copyrights, right?